nutremurlacutremur.ro
© 2015 - Site realizat de IGSU - Inspecția de Prevenire
Comportament în timpul cutremurului
Comportament după cutremur
EVACUAREA DIN CLĂDIRI
•
Clădirile trebuie părăsite calm, fără a lua lucruri inutile, iar drumul spre ieşire
trebuie verificat cu grijă, pentru a evita expunerea la pericole.
•
Pentru orice eventualitate, trebuie prevenită rănirea provocată de căderea unor
tencuieli, cărămizi, etc. la ieşirea din clădire, utilizând o cască de protecţie sau, în
lipsa acesteia, un scaun (taburet) ori alt obiect protector (geantă, ghiozdan, cărţi
groase, etc.).
•
Dacă la ieşire uşile sunt blocate, trebuie să se acţioneze fără panică pentru
deblocarea acestora. Dacă uşile nu pot fi deblocate, se recomandă spargerea
geamului, curăţirea ramei şi a zonei de cioburi, utilizând un scaun, o vază, etc. şi
evacuarea prin golul astfel creat.
PERSOANELE RĂNITE
•
În cazul în care, în urma unui cutremur sunt persoane rănite, acestea trebuie să fie eliberate din locurile unde au rămas prinse şi să li se acorde
primul ajutor. Răniţii grav nu trebuie mişcaţi decât dacă sunt în pericol imediat de a fi răniţi suplimentar din alte cauze, până la acordarea unui ajutor
sanitar-medical calificat. În caz contrar, starea răniţilor ar putea fi agravată de manevrarea necorespunzătoare. De asemenea, persoanele în putere
trebuie să se îngrijească de siguranţa copiilor, bolnavilor, bătrânilor şi să acorde tot sprijinul echipelor de salvare.
UTILIZAREA TELEFOANELOR
•
Telefonul nu trebuie utilizat decât pentru apeluri către serviciile de urgenţă, în cazuri justificate, pentru a nu bloca circuitele telefonice.
VERIFICAREA INSTALAȚIILOR
•
Pentru a preîntâmpina eventuale dezastre cauzate de cutremure, trebuie verificată starea instalaţiilor electrice, de gaze, apă, canalizare. În cazul în
care se constată avarii, trebuie închisă alimentarea locală sau generală şi anunţată unitatea de specialitate pentru intervenţie. De asemenea, nu trebuie
folosit focul.
•
Dacă se constată că în ascensor sunt persoane blocate, operaţiunea de evacuare este dificilă şi nu există un alt pericol imediat (incendiu, scurgere
de gaze, inundaţie, etc.), încercaţi să calmaţi persoanele şi adresaţi-vă unei firme specializate sau serviciilor de urgenţă, intervenind numai cu specialişti
şi unelte necesare, cu grija de a nu provoca deplasarea cabinei sau căderea în gol a vreunei persoane.
PERSOANELE RĂMASE BLOCATE
•
Experienţa cutremurelor precedente a dovedit că este util ca oamenii să aibă
cunoştinţe necesare supravieţuirii până la intervenţia echipelor de salvare, în cazul
unei situaţii extreme în care, de exemplu, aceştia sunt surprinşi sub dărâmături,
mobilier răsturnat sau într-o cameră/incintă (ascensor, etc.) blocată, prin
înţepenirea uşilor sau din alte cauze.O variantă clasică de comunicare cu
personalul specializat care intervine pentru deblocare şi salvare, este să se bată, la
intervale regulate, cu un obiect tare în conducte învecinate sau în pereţii incintei,
până la stabilirea unui contact verbal între victimă şi salvatori.
•
Persoanele aflate în astfel de situaţii de criză trebuie să evite contorizarea
timpului scurs până la salvare, deoarece, în astfel de condiţii, deşi timpul pare
nesfârşit, corpul uman îşi mobilizează resurse nebănuite pentru a trece peste o
perioadă critică. În acest mod se explică rezistenţa de sute de ore în condiţii de
blocare la cutremur a unor persoane aparent fragile.
INFORMAȚIILE OFICIALE
•
Nu trebuie luate în considerare zvonurile care apar frecvent imediat după seisme, chiar dacă aparent sunt vehiculate de aşa-zişi specialişti. Trebuie
urmărite anunţurilor făcute de autorităţile publice prin intermediul posturilor de radio şi de televiziune naţionale şi sfaturile de acţiune imediată ale
serviciilor de urgenţă.
Protejaţi-vă sub tocul ușii ...
...sub o grindă, lângă un perete de rezistență..
O campanie a Ministerului Afacerilor Interne - Departamentul pentru Situații de Urgență prin INSPECTORATUL GENERAL PENTRU SITUAȚII DE URGENȚĂ
în parteneriat cu
CAMPANIE NAȚIONALĂ DE INFORMARE ȘI PREGĂTIRE A POPULAȚIEI
În cazul în care se declanșează un cutremur,
păstraţi-vă calmul și liniștiţi persoanele din jur.
...sau adoptaţi o poziţie ghemuit, acoperit și
susţinut de un obiect solid.
Dacă vă aflaţi în interiorul unei clădiri, nu
ieșiţi, și nu fugiţi pe scări ! Nu utilizaţi liftul !
•
REGULI GENERALE DE
COMPORTAMENT ÎN CAZ DE
CUTREMUR
Dacă vă aflaţi în locuinţă și se declanșează un
cutremur păstraţi-vă calmul!
Îndepărtaţi-vă de ferestre, pereţii exteriori sau
obiecte care pot vătăma !
Protejați-vă sub tocul ușii, sub o grindă, sau
lângă un perete interior de rezistență.
Închideți sursele de foc!
Nu părăsiţi locuinţa! Nu fugiţi pe scări !
Nu folosiţi liftul !
•
REGULI DE COMPORTAMENT
ÎN CAZ DE CUTREMUR ÎN LOCUINŢĂ
Dacă vă aflaţi în apropierea unei clădiri și se
declanșează un cutremur, păstraţi-vă calmul !
....stâlpii de electricitate.....
Pe cât este posibil îndepărtaţi-vă de clădiri....
....copaci....
....sau alte obiecte ce vă pot vătăma !
•
REGULI DE COMPORTAMENT
ÎN CAZ DE CUTREMUR ÎN LOCUINŢĂ
Dacă vă aflaţi în interiorul unei clădiri și se
declanșează un cutremur păstraţi-vă calmul !
Protejaţi-vă sub o piesă de mobilier solidă,
sub o grindă de rezistenţă sau sub tocul ușii.
Îndepărtaţi-vă de ferestre, pereţii exteriori sau
obiecte grele!
Personalul tehnic va acţiona conform
procedurilor stabilite.
Nu părăsiţi încăperea, nu fugiţi pe scări !
Nu folosiţi liftul !
•
REGULI DE COMPORTAMENT
ÎN CAZ DE CUTREMUR LA SERVICIU
Dacă vă aflaţi în spaţii comerciale și se
declanşează un cutremur, păstraţi-vă calmul !
Îndepărtaţi-vă de ferestre, rafturi cu mărfuri,
pereţii exteriori sau obiecte care pot vătăma !
Protejaţi-vă sub o grindă sau lângă un perete
interior de rezistenţă.
Nu ieșiţi și nu fugiţi pe scări !
Ieşirea din clădire se va face după terminarea
cutremurului și verificarea căilor de evacuare.
•
REGULI DE COMPORTAMENT
ÎN CAZ DE CUTREMUR ÎN CENTRE
COMERCIALE
Dacă vă aflaţi la şcoală și se declanşează un
cutremur, păstraţi-vă calmul !
Îndepărtaţi-vă de ferestre, pereţii exteriori sau
obiecte care pot vătăma !
Protejaţi-vă sub pupitre.
Cadrul didactic va deschide ușa clasei și se
va proteja lângă un perete de rezistenţă.
Evacuarea se realizează după terminarea
cutremurului și verificarea căilor de evacuare.
•
REGULI DE COMPORTAMENT
ÎN CAZ DE CUTREMUR LA ŞCOALĂ